După ce Ada a luat premiul pentru cea mai bună actriţă la Sarajevo, George ia la Pristina premiul pentru cel mai bun actor. În plus, Loverboy ia marele premiu pentru cel mai bun film al anului. Pelicula va rula în cinematografe începând cu 7 octombrie.
„Mă bucur pentru premiu, dar premiera de joi îmi provoacă cele mai mari emoţii. Pentru mine, Luca, personajul din Loverboy e ca un prieten drag . Am încercat să-l înţeleg şi acum el o să ajungă în faţa publicului. Cred că fiecare din noi trăim în viață câteva momente de cumpănă. Luca traieste un astfel de moment în fiecare zi” a declarat George Piştereanu.
Loverboy, cel mai nou film regizat de Cătălin Mitulescu, cu Ada Condeescu şi George Piştereanu în rolurile principale, va fi în toată țara începând din această săptămână. Lansarea VIP a filmului va avea loc pe 6 octombrie în cel mai nou cinematograf din ţară, GRAND CINEMA DIGIPLEX, din centrul comercial Băneasa Shopping City.
















