1372

 

Astăzi Solaris, un brand născut din admiraţia faţă de natură, îmbracă haine noi şi vă invită într-o călătorie în lumea gustului şi a alimentelor sănătoase, o lume în care veţi redescoperi felul în care ne încântau altă dată legumele şi fructele prin miros, savoare, textură şi culoare. Noua identiate vizuală vă duce cu gândul la poftă de viaţă, sănătate şi multe zâmbete. 

Cine este Solaris?

Este cea mai puternică marcă de produse alimentare din magazinele naturiste, pentru ca echipa Solaris şi-a propus să transforme acest tip de magazine nu doar în furnizori de suplimente alimentare, ci în magazine de unde să procurăm hrana de fiecare zi. 

Ce va oferă Solaris?

 “Ne place să credem că am cules din natură tot ceea ce este mai bun şi mai sănătos, pentru a putea oferi celor care ne solicită, acea hrană curată, de care noi oamenii avem nevoie pentru a trăi în pace, armonie şi prosperitate. “ declară Nina Erena, reprezentant Solaris.

Solaris ambalează şi produce alimente naturale, iar în procesul de producţie nu alterează proprietăţile naturale ale alimentelor, adică produse proaspete fără aditivi şi conservanţi. 

Unde puteţi găsi Solaris?

 “Suntem prezenţi în 1500 de magazine din ţară şi avem peste 200 de produse în game precum cereale şi leguminoase, făinuri, fulgi şi musli fructe crude şi uscate, mirodenii uleiuri esenţiale şi pentru aromoterapie, cicoare instant şi uleiuri comestibile, sucuri naturale şi fructe” continuă Nina Erena.

Cum se folosesc produsele Solaris?

Solaris vine în ajutorul tău şi cu o sumedenie de reţete – poţi găti după reţeta scrisă chiar pe ambalaj sau dacă nu, poţi verifica pe site-ul www.solaris.ro, pe care îl vom lansa în curând. Între timp vă aşteptăm pe Facebook , să învăţăm împreună să mâncăm sănătos. 

 „Vrem să transmitem oamenilor că a găti sănătos nu înseamnă privarea de gustul şi aromele mâncărurilor. Trebuie doar adăugate ingrediente sănătoase, 100% naturale, condimente şi ierburi, care vor aduce beneficii organismului. De asemenea, să găteşti sănătos nu înseamnă că toate mâncărurile trebuie să fie crude, formate numai din legume şi fructe. Mâncărurile sănătoase trebuie să fie o combinaţie de vitamine, minerale şi antioxidanti, fie că sunt fierte, fie pregătite la cuptor.”

„Solaris încurajează consumul de hrană sănătoasă şi adoptarea unei diete alimentare sănătoasă, nu un regim alimentar, ci  o metodă garantată de a îmbunătăţi starea fizică şi psihică” încheie Nina Erena. 

Solaris îşi propune să ofere un adevărat regal de mâncare sănătoasă şi gustoasă pentru întreaga familie. 

Va invităm să experimentaţi distracţia în familie pregătind reţete simple, gustoase şi sănătoase, folosind produsele Solaris. Să savurăm cu înţelepciune şi bucurie aceste minunate daruri ale naturii, care să ne fie leac şi ajutor pentru a ne păstra sănătatea şi pofta de viaţă!  

 

Share
Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu!
Articol din: 06:03 28-09-2011     comentarii: 0     nota: 10
1334
Dove stie cat de important este sa avem o piele frumoasa si ingrijita, folosind produse de curatare delicate ce hidrateaza pielea in profunzime. Astfel, Dove a lansat noua generatie de geluri de dus cu tehnologia inovatoare Nutrium Moisture™, ce ajuta la mentinerea hidratarii naturale a pielii.  Tehnologia Nutrium Moisture™, creata…detalii
Articol din: 04:06 06-07-2011     comentarii: 0     nota: 10
1281
Pentru un look de vara impecabil, designerii ne propun o intoarcere in anii ’70 in perioada rochiilor vaporoase ce pun senzual in evidenta linia corpului, a ochelarilor XXL, a platformelor ametitoare si a costumelor de baie ce amintesc de rolurile lui Brigitte Bardot din filmele-cult ale acelor vremuri. In plus,…detalii
Articol din: 04:51 04-07-2011     comentarii: 0     nota: 10
1277
Pentru si mai multa prospetime in zilele fierbinti de vara, energizeaza-te cu noul set de cosmetice Dove Fresh Nature System si foloseste in fiecare zi lotiunea hranitoare de corp Dove Go Fresh Nourishment si deodorantul Go Fresh. Si pentru ca  trebuie sa ai grija de fiecare centimetru al corpului tau,…detalii
Articol din: 03:08 22-06-2011     comentarii: 0     nota: 10
1272
Se spune ca prima impresie dureaza mai putin de o secunda. De fapt, intr-o zecime de secunda, ne formam o prima parere despre puterea de atractie si despre gradul de apropiere pe care le simtim fata de o alta persoana, stabilind involuntar modul in care va evolua relatia respectiva.  Increderea…detalii
Articol din: 04:30 15-06-2011     comentarii: 0     nota: 10
1267
În epoca vitezei în care trăim, Doncafé face ca timpul să devină aliatul tău de nădejde. Cu Doncafé Decaffeinated poți să te bucuri din plin de plăcerea savurării unei cafele cu gust bogat, dar fără cofeină, indiferent de oră.  Răsfaţă-te cu combinaţia de gust dulce-acrişor, uşor condimentat şi parfumul floral…detalii
Articol din: 04:18 15-06-2011     comentarii: 0     nota: 10
1266
Oricat de mult ne plac zilele lungi si calduroase, vara este un anotimp dificil pentru parul nostru. Razele puternice ale soarelui, apa sarata a marii, clorul din piscina sau nisipul de pe plaja sunt doar cativa factori care ataca si deterioreaza firul de par, lasandu-l tern si lipsit de elasticitate.…detalii
Articol din: 01:40 10-06-2011     comentarii: 0     nota: 10
1261
Stim cu totii ca ai mai multa incredere in fortele proprii atunci cand te simti confortabil in propria piele. Atunci cand desfasuram activitati sportive, antiperspirantul folosit are unul rol extrem de important, pentru ca ai nevoie de protectie de durata impotriva transpiratiei si a mirosurilor neplacute. Si pentru ca Rexona…detalii
Articol din: 03:19 03-06-2011     comentarii: 0     nota: 10
1255
Blondele se distreaza mai bine, brunetele inspira incredere, roscatele emana senzualitate in timp ce satenele sunt tare de treaba. Nu te-ai saturat de aceste afirmatii? Si mai ales, recunoaste, nu ai vrut macar o data sa iti schimbi culoarea parului fie si doar pentru a semana mai mult cu vedeta…detalii
Articol din: 01:26 27-05-2011     comentarii: 0     nota: 10
1249
Vara aceasta, Dove iti ofera cu 40% mai mult sampon pentru ca tu sa te bucuri de tehnologia Dove Fibre Actives la acelasi pret, dar cu 100 de ml gratis!* Astfel, te poti bucura de noile sampoane Dove in orice moment al zilelor lungi de vara: dimineata dupa sedinta de…detalii
Articol din: 10:20 11-05-2011     comentarii: 0     nota: 10
1228
Voi la ce va ganditi cand spuneti frumusete si sanatate? Sa fie rezultatul unui bagaj genetic extraordinar, al unui stil de viata sanatos, sau al cosmeticelor-minune pe care le devoram zilnic? Nu multa lume stie ca Marea Moarta detine elixirul tineretii fara batranete inca din vremea Egiptului Antic. O vizita…detalii
Articol din: 02:51 09-05-2011     comentarii: 0     nota: 10
1219
    Te-ai gandit vreodata la cate chinuri este supus parul tau zi de zi si asta doar pentru ca tu sa arati perfect in orice moment al zilei? Pentru femeia moderna, aspectul exterior este extrem de important si aranjarea parului face parte din rutina zilnica. In timp, agresiunile zilnice la care…detalii
Articol din: 12:36 18-03-2011     comentarii: 0     nota: 10
1165
Stim cu totii ca ai mai multa incredere in fortele proprii atunci cand arati bine si te simti confortabil in propria piele! Ritmul alert al fiecarei zile te poate pune uneori in situatii dificile atunci cand impune performanta de dimineata pana seara – fie ca este vorba de rezolvarea cu…detalii
Articol din: 04:21 26-02-2011     comentarii: 0     nota: 10
1142
Pentru 2011, inspira-te din coafurile de podium propuse de marile case de moda din Paris, Milano sau Londra si adopta una din tendintele care ti se potriveste cel mai mult. Cocuri inalte, impletituri inedite, bretonul asimetric asortat unui bob reinventat, sau bucle cinematografice - toate sunt permise in acest sezon.…detalii
Articol din: 07:30 24-02-2011     comentarii: 0     nota: 10
1133
Dove crede ca frumusetea este pentru toata lumea pentru ca a arata si a te simti bine te face sa fii fericita! Si pentru ca frumusetea adevarata incepe cu o piele catifelata, Dove iti propune de ziua ta un set de cosmetice intr-o geanta eleganta pentru cosmetice -  Dove Silky…detalii
Articol din: 01:29 22-02-2011     comentarii: 0     nota: 10
1124
Rasfata-ti pielea si simturile cu setul cadou Dove Velvet Care Ritual. Aromele noului sezon se anunta a fi seducatoare si promitatoare, pline de condimente sau flori orientale - dovada notele predominante in cele mai noi parfumuri semnate de marile case de moda. Perfect pentru finalul unei zile lungi sau pentru…detalii
Articol din: 05:25 20-01-2011     comentarii: 0     nota: 10
1057
Dove crede că orice femeie are dreptul la frumuseţe şi fericire. O femeie este mai frumoasă atunci când are grijă de pielea ei. Şi pentru că în sezonul rece pielea ta are nevoie de îngrijire specială, noul săpun Dove Sensitive acţionează delicat asupra pielii, redându-i frumuseţea naturală, iar deodorantul Dove…detalii
Articol din: 06:23 26-10-2010     comentarii: 0     nota: 10
901
Acest sutien este cu siguranta o fantezie pentru multe femei, pentru ca valoreaza foarte mult, dar afla ce il face special. Cei de la Victoria's Secreta au reusit sa se mentina in topul industriei de lenjerie in lumea modei, fiind printre cele mai recunoscute branduri din lume. Lenjeria joaca un…detalii
Articol din: 03:42 24-08-2010     comentarii: 0     nota: 10
787
Designerul de încălţăminte si accesorii Mihaela Glăvan le oferă clienţilor săi posibilitatea de a-şi cumpăra pantofi online, prin intermediul site-ului oficial: www.sepala.ro. Comenzile pot fi făcute atât pentru brandul Sepala, cât şi pentru RSM (Reconstructed Style for Man). “Am lansat magazinul online pentru a oferi mai multă accesibilitate clienţilor nostri.…detalii
Articol din: 12:50 16-03-2010     comentarii: 0     nota: 10
536
Madonna va incepe o noua colaborare cu cei de la D&G. Aceasta a evoluat de la imaginea campaniei pentru Colectia Primavara/Vara 2010 la co-designer pentru ultima colectie de ochelari 2010: Colectia MDG.    Iata ce au declarat cei de la Dolce & Gabbana: 'A crea o noua colectie de ochelari…detalii
Articol din: 11:44 21-01-2010     comentarii: 0     nota: 8,4
381
Cei de la Zara deschid un magazin online din toamna, dar vestea proasta este ca se vor putea face cumparaturi doar din Spania, Franta, Italia, Germania, Anglia si Portugalia, urmand apoi sa devina disponibil si pentru celelalte tari unde au piata de desfasurare. In Statele Unite inca nu s-a pus…detalii
Articol din: 06:14 16-01-2010     comentarii: 0     nota: 10
359
Cu ocazia  lansarii, Pravalia Matildei va asteapta pentru a beneficia de promotiile oferite cu  aceasta ocazie. Site-ul cuprinde produse cosmetice dar si de intretinere si curatenie toate biodegradabile  cu un impact mic asupra mediului. Toate produsele sunt 100% naturale, fara  conservanti, fata coloranti , fara parfumuri. Ingredientele sunt vegetale, ecologice,…detalii
Articol din: 02:41 16-10-2009     comentarii: 1     nota: 8,1
152
Ce se intampla cand se vrea un produs creeat de un designer, dar la un pret mai mic? Se reproduce, fara emblema acestuia, la un pret, evident, mai mic. Acesta este si cazul cizmelor Givenchy peste genunchi, copiate exact, pe care le puteti gasi la Zara.detalii
Articol din: 01:27 09-09-2009     comentarii: 0     nota: 10,0
37
Chiar daca esti un portocaliu vibrant, sau un bleo pasnic, preferinta culorii este o cheie in a te citi pe tine insati. Afla cine esti cu adevarat, in functie de culoarea preferata. Alb: Simbolizeaza puritatea, inocenta si naivitatea, are legaturi puternice cu tineretea si puritatea. Daca esti o persoana mai…detalii
musthave
articole_noi