
Loverboy, cel mai nou film regizat de Cătălin Mitulescu, cu Ada Condeescu şi George Piştereanu în rolurile principale, va fi în toată țara începând cu 7 octombrie. Lansarea în România va avea loc în cel mai nou cinematograf din ţară, GRAND CINEMA DIGIPLEX, din centrul comercial Băneasa Shopping City. Premiera va fi precedată de o sesiune de autografe a echipei Loverboy.
Loverboy aduce în atenţia publicului povestea lui Luca, un adolescent care seduce fete pentru a le pasa prietenilor săi din Constanţa. Luca se îndrăgosteşte de Veli, una din potenţialele sale victime. E vară pe malul Dunării, la Hârşova. Muzica bubuie din maşinile luxoase, fetele sunt bronzate şi Veli fuge de-acasă în patul lui Luca. Prima dragoste n-a fost niciodată mai periculoasă de atât.
“Pentru Luca a fi "loverboy" este un stil de viaţă, iubeşte cu pasiune, dar renunţă de fiecare dată înainte să fie prea târziu. Însă, întâlnirea cu Veli îi dă planurile peste cap şi trebuie să-şi regândească viaţa. La final, trebuie să ia o decizie, dar oricare ar fi aceea, nu va fi uşoară” a declarat George Piştereanu, cel care interpretează rolul lui Luca.
Lungmetrajul regizat de către Cătălin Mitulescu a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes din acest an, la categoria “Un Certain Regard”. La Festivalul de Film de la Sarajevo, Ada Condeescu a primit premiul de cea mai buna actriță pentru rolul său din Loverboy.
„Povestea din Loverboy a fost o provocare pentru mine. Am încercat să înţeleg ce înseamnă să trăieşti la limită, să rişti permanent şi asta cred că nu ţine de o anumită vârsta, ci are legatură cu lupta care există dintodeauna între bărbat şi femeie. ” a declarat Cătălin Mitulescu, regizorul filmului.
Loverboy este singurul film românesc selectat în acest an la European Film Awards. Acesta a intrat în lista celor 45 de filme europene din marea competiție pentru premiul cel mare – Oscarul european. Anunțarea câștigătorilor va avea loc pe 3 decembrie la Berlin în cadrul celei de-a 24 ediție a European Film Awards.
Despre Strada Film
A fost înființată în 2004, având ca primă producție Trafic de Cătălin Mitulescu. Acest scurtmetraj a câștigat Palme D’Or la Festivalul de Film de la Cannes. De atunci, Strada Film a mai produs alte trei lungmetraje de succes: Ryna de Ruxandra Zenide și Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii de Cătălin Mitulescu, care a câștigat la Cannes Premiul pentru Interpretare Feminină în 2006, și Eu când vreau să fluier, fluier, debutul lui Florin Șerban, câștigător al Marelui Premiu al Juriului, Ursul de Argint și al Premiului Alfred Bauer la cea de-a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Anul acesta a avut premiera internațională și a filmului “Loverboy”, care este lansat în această toamnă în România.















